Back in business!** Asta ar fi cea mai bună veste pentru Steaua: Becali simte iar mirosul banilor și anunță câștiguri de sute de milioane de euro! Ce veste a primit

Back in business!** Asta ar fi cea mai bună veste pentru Steaua: Becali simte iar mirosul banilor și anunță câștiguri de sute de milioane de euro! Ce veste a primit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conform revistei Capital, patronul Stelei, Gigi Becali, a semnat deja precontracte pentru vânzarea a două terenuri în Pipera, pentru care va primi în total 54 de milioane de euro.

Becali spune că a investit până acum 30 de milioane de euro în Steaua.
„Ca să reușești în afaceri, trebuie să fii cu o secundă în viitor”, a declarat el
.

Finanțatorul Stelei simte mirosul banilor din nou, după o perioadă în care criza i-a blocat sume importante în terenurile în care a investit la sfârșitul anilor 90. Conform revistei Capital, Gigi Becali va câștiga în perioada următoare, din vânzarea a două terenuri în Pipera, 54 milioane de euro. Conform aceleiași surse, patronul clubului din Ghencea a făcut deja precontracte pentru a ceda aceste terenuri, unul de patru hectare către Portland și altul de 13 hectare către o altă companie străină.

Petrolul așteaptă banii pe Szukala
La auzul acestor vești, jucătorii Stelei pot jubila în speranța că își vor primi bonusurile pentru calificarea în Europa League. Însă conform informațiilor Prosport, banii lor vor proveni numai din tranșa UEFA de două milioane de euro, pentru că Gigi Becali le-a ordonat celor care se ocupă de club că echipa trebuie să se autofinanțeze. Oricum, fotbaliștii sunt cu banii la zi, chiar zilele trecute fiindu-le plătite salariile.

Steaua mai trebuie să achite însă transferul lui Szukala. Fundașul a semnat cu Steaua pe 16 august, iar Petrolul trebuie să primească până la finalul acestei săptămâni suma de 250.000 euro plus TVA.

În revista Capital, Gigi Becali a vorbit ca un adevărat om de afaceri, spunând că în acest domeniu trebuie să fii cu o secundă înaintea celorlalți. „Acum, la cum e restructurat clubul Steaua și la ce vreau eu să fac, lucruri pe care nu le spun, în următorii șapte-opt-zece ani voi reuși să câștig sute de milioane de euro numai din fotbal. Și asta pentru că în afaceri, dacă vrei să reușești, trebuie să fii cu o secundă în viitor. Sau orice marfă cumperi la un moment dat să o poți vinde la orice oră din zi sau din noapte cu un leu mai scump”, a spus el, care conform propriilor mărturisiri a investit până acum 30 de milioane de euro în echipa Steaua.

„Fotbalul nu se devalorizează în criză”
„Fotbalul este singura marfă care chiar și în criză nu se devalorizează. De exemplu, acum cinci ani, câștigam 11-12 milioane de euro prin participarea în Champions League. Acum am ajuns să câștig 30 de milioane de euro! Deci și-a triplat valoarea în acești cinci ani! În plus, de la an la an se produc modificări: anul trecut câștigam 900.000 de euro din Europa League, acum 1,3 milioane de euro, plus prime, plus calificări, am ajuns de la cinci milioane de euro la aproximativ opt milioane de euro anul acesta”, a dezvăluit Becali în revista Capital.

102 milioane de euro este suma pe care Gigi Becali susține că o mai are de recuperat de la stat pentru terenuri de care a fost expropriat în decursul timpului

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×